Comandant de navă cere ajutor statului român

Apel disperat al unui marinar român. Comandantul de vas, aflat în arest la domiciliu în Italia, cere ajutor statului român pentru a reveni în ţară şi a primi asistenţă juridică.

Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, este implicat într-un dosar de trafic de droguri, dar susține că este nevinovat. Echipajul navei l-ar fi sechestrat pentru a face un transport de haşiş. Problemele pentru comandantul Adrian Florin Tănase au început anul trecut, în luna mai. După 40 de ani de muncă s-a pensionat, dar a acceptat să mai plece într-o cursă cu o companie la care mai lucrase. După ce nava a pornit din Malta spre Tunisia, situația la bord s-a complicat.

Stația radio nu funcționa, iar destinația navei ar fi fost schimbată de cei care au preluat controlul. Românul susţine că, la un moment dat, nava a fost oprită pe mare şi atunci s-ar fi încărcat drogurile.

Într-un moment de disperare, când o navă militară a încercat să abordeze echipajul navei, în Marea Mediterană, comandantul român a dat date eronate despre direcția navei și a reușit să atragă atenția autorităților.

Timp ce câteva luni, comandantul român a stat în două închisori din Italia. Acum se află în arest la domiciliu, iar procesul continuă.

Comandantul român, Andrei Florin Tănase, susține că starea lui de sănătate s-a înrăutățit în ultimul an și așteaptă ca autoritățile să-l ajute să revină în România și să-i acorde asistență juridică pentru a-și putea demonstra nevinovăția.

Redactor: Cristina Niță