Comandament RAJA

Meteorologii au emis noi atenționări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

Precipitațiile vor avea caracter torențial iar cantitățile de apă ar putea depăși 15 … 25 l/mp și pe arii restrânse  chiar 35 … 50 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare. Ca urmare a acestor avertizări meteorologice, la nivelul RAJA S.A. s-a decis activarea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, începând din 03 iunie, ora 11.00, până în data de 04 iunie, ora 18.00.

În cadrul acestuia au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, din întreaga arie de operare, dotate cu utilajele necesare. Ele  vor asigura permanenţa în toată această perioadă, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor care pot apărea în funcționarea sistemelor operate.

RAJA S.A. îi asigură pe toţi abonaţii societăţii că echipele de intervenție vor acționa cu promtitudine în vederea furnizării serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi.

”Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.”, au precizat reprezentanții RAJA.

Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și de canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, abonaţii companiei sunt rugați să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.

Redactor: Mihaela Țânțaru