Colindul, un obicei al românilor

În această seară, cete de copii și tineri vor porni la colindat. În Ajunul Crăciunului, se cântă la fiecare casă. Prin acest colind se invocă trezirea rituală a gazdelor pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea nașterii lui Hristos dar și pentru a se pregăti să celebreze marea Sărbătoare a Nașterii Domnului.

Poporul român îşi exprimă bucuria sufletească pentru praznicul Naşterii Domnului printr-o bogăţie de tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti, cum este cel al colindelor, precum „steaua”, „vicleimul” sau „irozii”. Dacă ne referim la obiceiul colindatului, foarte răspândit în țara noastră, trebuie să știm faptul că nici un neam nu a învăluit într-atâta frumuseţe poetică minunea Naşterii Mântuitorului precum poporul român. Colindele noastre nu sunt altceva decât prelungiri ale alcătuirilor imnografice ale slujbelor praznicului. Ele sunt îmbrăcate de către autorii anonimi în vers popular, și coboară astfel mesajul praznicului Naşterii la nivelul simplu de înţelegere al poporului.

Alte colinde se referă la Pruncul Iisus, care este considerat de-o fiinţă cu „Cel vechi de zile”, mărturisit ca Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de veci. Tocmai de aceea, poporul român, în imaginaţia sa poetică, L-a substituit pe Pruncul Iisus cu Moş Crăciun pentru că, deşi Acesta Se naşte ca un Prunc şi primeşte înfăşare în scutece, El rămâne totuşi „Unul din Sfânta Treime”, de-o fiinţă cu Tatăl. Pruncul Isus este prezentat în colinde ca un Moş încărcat de zile, cu plete dalbe, din veşnicie cu Dumnezeu. Colindele arată şi faptul că Întruparea Mântuitorului are ca scop mântuirea neamului omenesc din robia păcatului şi a morţii celei veşnice: Raiul cel închis, azi iar s-a deschis/ Şarpelui cumplit, capul s-a zdrobit/ Şi strămoşii iară, prin Sfânta Fecioară/ Iar s-au înnoit. Prin toate acestea, colindele noastre evidenţiază Dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Redactor: Sondra Sandu