Colectarea selectivă a deşeurilor – o soluţie pentru oraşul Cernavodă (VIDEO)

Colectarea selectivă a deşeurilor – o soluţie pentru un oraş mai curat şi pentru taxe mai mici! Acesta este, în mare, mesajul campaniei demarate de curând, de autorităţile locale din Cernavodă în contextul în care se impune închiderea gropii de gunoi a oraşului.

Încă de săptămâna trecută în orașul Cernavoda a început să se desfășoare Campania de informare a cetățenilor cu privira la colectarea selectivă a deșeurilor. Mai multe mașini ale poliției locale dotate cu difuzoare care distribuie mesaje referitoare la colectarea selectivă, circulă prin oraș pentru a informa cetățenii.

Reprezentanţii Agenției de Mediu spun că groapa de deșeuri din Cernavodă trebuie închisă în viitorul apropiat.  Proiectul este unul extrem de costisitor, necesitând fonduri europene și un sistem de management al deșeurilor.

Romania poate accesa în perioada 2007-2013, prin Programul Operațional Sectorial de Mediu, fonduri europene în valoare de 1,1 miliarde euro pentru închiderea gropilor de gunoi și pentru realizarea de depozite ecologice.

În acest sens, Asociația “Dobrogea” de dezvoltare intercomunitară pe județul Constanța, este cea care gestionează la nivel de județ acest proiect, inițiat de consiliul județean în care primăria Cernavoda este partener. Astfel, există un plan de management integrat al deșeurilor, care urmează să fie supus aprobării în vederea închiderii gropii de gunoi de autoritatea județeană. Nerespectarea colectării selective va atrage dupa sine și creșterea taxei de habitat.

În urmă cu câteva zile o comisie europeană s-a deplasat la groapa de gunoi din Cernavoda pentru a idenfitica depozitele de deșeuri și stațiile de sortare existente sau propuse în cadrul proiectului.

Cetățenii cernavodeni care nu depun hârtia în containerele albastre, plasticele în containerele galbene și resturile menajere în containerele verzi vor fi sancționați.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Victor Nita