Cod galben de vânt

Meteorologii au anunțat că avertizarea Cod galben a fost emisă pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Covasna, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi parţial pentru Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Sibiu Potrivit textului în data 3 martie, între orele 2.00 şi 21.00, în regiunile estice, precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va prezenta intensificări susţinute. Reprezentanții  Administrației Naționale de Meteorologie au precizat că în acest interval de timp, vitezele vântului la rafală vor depăşi 55 – 70 kilometri la oră, iar în zona montană înaltă, 80 – 90 kilometri la oră. Torodată, în zonele atenţionate vor fi precipitaţii slabe cantitativ, predominant ninsori, local şi temporar viscolite.

Redactor: Doina Sirbu