Clujul vrea sa își construiască singur spitalul regional

Clujul nu mai așteaptă Guvernul și vrea să-și facă singur spital regional. Prin urmare, Consiliul Județean Cluj a solicitat preluarea proiectului de construire a unității spitalicești din oraș, în așa fel încât să înceapă procedurile de realizare a proiectului, cu fondurile europene alocate în actuala perioadă de programare.

Decizia autorităţilor clujene vine după ce guvernul Dăncilă a decis, la începutul acestei luni, amânarea construcţiei celor 3 spitale regionale, din Cluj, Iaşi şi Craiova, până după 2021.

Potrivit unui comunicat de presă al CJ, Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a transmis Comisiei Europene, dar şi Autorităţii de Management din Ministerul Dezvoltării o adresă oficială prin care solicită preluarea de către forul administrativ judeţean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj,.

“Această solicitare este o continuare firească a demersurilor pe care le-am întreprins în mod constant, atât în primul și în actualul mandat la conducerea Consiliului Județean, cât și în calitate de senator de Cluj, pentru construcția acestui obiectiv medical de o importanță strategică “, a declarat Alin Tișe.

Potrivit solicitării adresate conducerii Autorității de Management pentru POR din cadrul MDRAP, Tișe solicită acestor instituții să agreeze și să propună modificarea Programului Operațional.

“O asemenea modificare este necesară întrucat, potrivit POR 2014 – 2020, se prevede în mod expres ca activitățile privind spitalele regionale de urgență să aibă ca beneficiar Ministerul Sănătății, cel ale carui demersuri au înregistrat, până în prezent, progrese minime. Realizată în regim de urgență, inițiativa va permite Consiliului Județean Cluj să demareze toate procedurile de realizare a acestui proiect prioritar, absorbind fondurile europene alocate în prezenta perioadă de programare”, se arată în comunicat.

În prezent, în județul Cluj funcțiile unui spital regional unic sunt îndeplinite de cinci spitale, cu o structură de 45 de clădiri separate care au, în total, 3.100 de paturi. Viitorul spital Regional de Urgenţă Cluj urmează să aibă 1.000 de paturi, 37 de secţii medicale, dar şi un heliport.

Redactor: Oana Jărloianu