Clipe de adrenalină în comuna Cumpăna în această dimineaţă

Un tânăr de 22 de ani a ameninţat cu sinuciderea din cauză că nu mai primea bani şi mâncare de la angajatori. Din fericire oamenii legii au intervenit la timp şi l-au convis pe tânăr să coboare. El a fost transportat la  Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare.

Din fericire, lucrătorii din cadrul Poliţiei au intervenit la timp şi l-au convins să coboare.

Bărbatul în vârstă de 22 de ani este din judeţul Tulcea. Potrivit anchetatorilor acesta şi-a pierdut toate actele, inclusiv certificatul de naştere. El a fost luat în grija unei familii din Cumpăna din vara trecută după ce i-a ajutat la construirea casei. Aceştia i-au amenajat o cameră unde i-au oferit toate condiţiile şi i-au promis că îi vor face şi acte. Dar pentru că nu s-au ţinut de cuvânt şi nu-i mai dădeau nici bani, tânarul a luat decizia să-i sperie ameninţând cu sinuciderea. Vecinii susţin că bărbatul era liniştit însă cred că suferă de o afecţiune psihiatrică.

Acum tânărul se află internat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Victor Nita