Clasament al celor mai vulnerabile domenii de activitate

Antreprenorii care au ales să îşi dezvolte un business în domeniul construcţiilor de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale au avut cele mai multe şanse să intre în insolvenţă în ultimii 10 ani, potrivit unui clasament realizat de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) pe baza numărului total de companii intrate în insolvenţă în perioada 2004-2014. Astfel, aproximativ 8.400 de firme din acest domeniu nu şi-au mai putut susţine cheltuielile şi au apelat la insolvenţă, în contextul în care, numărul societăţilor active din acest domeniu se cifrează la peste 42.200 de firme. Numai în primele 6 luni ale acestui an, în jur de 1500 de firme din construcţii au intrat în insolvenţă. Magazinele mici sunt si ele vulnerabile la faliment. Din datele ONRC şi comerţul a devenit un sector destul de vulnerabil în ultimii 10 ani. În jur de 5.700 de astfel de firme au intrat în insolvenţă. Acum, pe acest domeniu mai sunt active în jur de 83.400. Nici transportul rutier nu este un domeniu foarte sigur, atfel că în ultimii 10 ani aproximativ 3850 de companii cu acest domeniu de activitatea au intrat în insolvenţă. Totodată, în jur de 2.000 de operatori de restaurante şi alte 2.000 de firme care administrează baruri au fost nevoiţi să intre în insolvenţă în perioada analizată.