Circulație pe jumătate de bandă

La mai bine de două săptămâni după ce nămeții de zăpadă au pus stăpânire pe Constanța și când temperaturile încep să mai crească, dar nu suficient cât să o topească, orașul pare încă sub cod de ninsoare. Constanța este plină de munți de zăpadă murdară, iar mașinile circulă pe jumătăți de bandă. De trotuare, ce să mai spunem? Acestea sunt, în continuare, impracticabile.

Zăpada rămasă după ninsoarea abundentă căzută acum mai bine de două săptămâni și-a schimbat nuanța, din alb imaculat în negru, din cauza prafului din oraș. Munții de zăpadă rămași pe străzile orașului arată cât de poluată este Consțanta. Încă sunt străzi  nedeszăpezite, pe care abia se poate circula. În continuare, se merge cu mare dificultate prin mai tot orașul, șoferii fiind nevoiți să împartă banda cu mormanul de zăpadă.

Mai gravă este situația pentru pietonii care se încumeta să meargă pe trotuar și care riscă să ajungă la Unitatea de Primiri Urgente. Sutele de cazuri înregistrate în această perioadă stau mărturie.

Locuitorii orașului de la malul mării speră, totuși, că autoritățile se vor mobiliza si vor începe, în ceasul al… 25-lea, curățarea orașului.  Altfel, constănțenilor nu le mai rămâne decât să aștepte intervenția celui mai eficient lucrător de la deszăpezire, soarele, iar acesta să topească zăpada în mod natural.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea