Circulația mașinilor RATC de Revelion

Se anunță o atmosferă incendiară în piața Ovidiu în noaptea dintre ani și nu puțini vor fi constănțenii care vor veni aici pentru a se distra. Tocmai din această cauză Primăria Constanța a luat câteva măsuri pentru fluidizarea traficului, dar și pentru ca accesul să se facă în condiții de siguranță. Unde vă lasați mașina dacă vreți să participați la Revelionul din Piața Ovidiu aflați imediat.

Câteva sute de mii de oameni sunt așteptați în Piața Ovidiu din Constanța pentru o noapte cât doi ani la cumpăna dintre 2016 și 2017. Aici se va fi km 0 al distracției din noaptea de Revelion, iar cei mai mulți dintre participanții la concert vor veni cu mașina. Astfel, au fost organizate mai multe puncte de parcare, iar unele artere din zona peninsulară vor fi închise. Mai exact, nu va fi permisă circulația autovehiculelor pe

– str. Ecaterina Varga, începând de la intersecția acesteia cu str. Negru Vodă;

– bd. Tomis, începând de la intersecția cu strada Traian;

– str. Vasile Alecsandri, începând de la bd. Tomis;

– str. Revoluției din 22 Decembrie 1989, începând de la str. Remus Opreanu.

Restricția se aplică începând din 31.12.2016, ora 18:00, până la 01.01.2017, la ora 02:30. În același interval orar, pentru a facilita accesul mijloacelor auto de intervenție precum ambulanțe, echipaje ISU, Pompieri, Poliție și Jandarmerie, rugăm conducătorii auto să nu staționeze pe următoarele artere:

– str. Vasile Canarache;

– str. Traian (de la str. Sulmona spre Piața Ovidiu);

– bd. Tomis (de la str. Sulmona spre Piața Ovidiu);

– str. Mircea cel Bătrân până la intersecția cu bd. Ferdinand;

– str. Marcus Aurelius (de la str. Sulmona spre Piața Ovidiu);

– str. Revoluției din 22 decembrie 1989 (de la str. Crângului spre Piața Ovidiu)

– str. Arhiepiscopiei (de la str. Crângului spre Piața Ovidiu)

– str. Petru Rareș.

Pentru asigurarea fluenței traficului și pentru evitarea incidentelor ce pot apărea în timpul sosirii și plecării publicului, rugăm spectatorii și riveranii să parcheze autoturismele în următoarele zone:

– str. Traian – Judecătorie;

– Termele Romane;

– parcarea Poarta 1;

– bd. Elisabeta;

– Portul Tomis.

Toate aceste măsuri au fost luate pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, iar constănțenii să aibă parte de câteva ore de excepție, fără evenimente neplăcute.

Redactor: Oana Jărloianu