Ciorba pârgălău, vedetă la Vama Veche

Soare, mare şi… mâncare. Este motto-ul unuia dintre cele mai inedite evenimente organizate la Vama Veche. Iniţiatorul “Începutului de toamnă la Vama Veche”, Ozzy Menabit, un împătimit al gătitului sănătos, tradiţional, acompaniat de “chef” Laurenţiu Martinaş, oferă pasionaţilor de artă culinară un adevărat festin. Printre preparatele prezentate gurmanzilor se regăsesc: ciorba pârgâlău, după o reţetă tradiţională de pe Valea Someşului, plachia bucovineană, pastrama de berbecuţ, tochitura gătită ca la Hanul Ancuţei, dar și mâncare armânească de oaie şi gulaş “ca la Mureş”.

Gazda festinului, desfășurat în acest weekend, a fost Ozzy Menabit. Potrivit acestuia, scopul evenimentului este pur şi simplu acela de a reînvia tradiţia mâncărurilor sănătoase, tradiţionale, din cele mai diferite colţuri ale României:

Printre bucatele servite la terasa ce a găzduit evenimentul, s-a numărat şi şaşkîcul tătăresc, de vită sau de pui. Ozzy ne-a dezvăluit şi secretele frigăruii inventate, în vârful sabiei, de către strămoşii săi:

Carnea de oaie, folosită des de către musulmani şi foarte sănătoasă, nu este agreată de toată lumea. Se întâmplă pentru că nu se cunoaşte modalitatea de frăgezire şi de gătire “ca la carte“ a acesteia:

„Autorul” celui mai solicitat preparat al evenimentului gastronomic, ciorba Pârgălău, „chef” Laurenţiu Martinaş, ne-a dezvăluit secretele acesteia, aşa cum au fost redescoperite pe Valea Someșului de către Radu Anton Roman:

Evenimentul s-a dfesfășurat pe parcursul a două zile. Mult după căderea serii, pofticioşii au dat o fugă, până în Vama Veche, pentru a-şi delecta papilele gustative cu cele mai gustoase preparate tradiţionale.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin