CFR: 70% din vagoane au sistem de climatizare

CFR Călători anunţă că peste 70 la sută din cele 1.200 de vagoane şi locomotive pe care le utilizează, sunt dotate cu sisteme de climatizare.  Și vagoanele din componența trenurilor Inter-Regio, care circulă spre şi dinspre litoral, au astfel de sisteme.

Compania de căi ferate anunță că, în condiții de caniculă, instalațiile de climatizare de la fiecare garnitură în parte sunt verificate înainte de plecarea trenurilor în cursă. Însă, potrivit reprezentanților companiei, la temperaturi ridicate la nivelul șinei, pot apărea situații neprevăzute și disfuncționalități.

”În cazul în care componentele electronice ale instalaţiilor de climatizare se defectează, se încearcă repararea acestora, iar dacă nu este posibil, se retrag vagoanele din compunerea trenurilor şi se redistribuie pasagerii în celelalte vagoane din tren”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.

Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în condițiile avertizărilor meteo emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR Infrastructură reduce viteza de circulație a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porțiuni de cale ferată.

”Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. Pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale, recomandăm:

  • să aibă o sticlă cu apă;

  • să aibă medicația necesară în caz de nevoie;

  • dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor să anunțe  imediat personalul de tren”, se mai arată în comunicat.

Redactor: Daniel Albu