Cerșetor român, erou în Franța

Un conațional fără adăpost dar cu un suflet de sfânt a devenit erou în Franța.  Scriu toate ziarele din Nisa despre el. Este un fenomen. Ion-Nelu Gioroiu i-a cucerit pe francezi şi a ajuns pe coperţile ziarelor de pe Coasta de Azur.

Asa a inceput poveste romanului nostru, acum erou. Trecătorii grăbiţi îl remarcaseră până atunci într-o parcare, unde vindea reviste. De altfel, chiar în ultimul număr al uneia dintre publicaţii apărea şi trista sa poveste sa: un om sărman, născut la Craiova, abandonat la naştere şi crescut în orfelinatele din România.

După Revoluţie, a ajuns iniţial în Italia, unde a lucrat „la negru”, iar apoi a decis să-şi încerce norocul în Franţa vecină.  Viaţa i s-a schimbat după ce fundaţia i-a făcut cunoscut gestul nobil.

Abia daca isi castiga banii de paine pentru a doua zi. Dar, asta nu l-a oprit pe Jojo, asa cum prietenii ii spun, sa se gandeasca la oamenii care nici macar atat nu mai au, din cauza inundaţiilor din Alpes-Maritimes.

Zile la rand a strans moneda cu moneda¸ după ce a vândut mai multe reviste si a pus totul, in 2 pungi.

Acum a venit si randul lui sa fie ajutat. Va primi locul de muncă mult visat, cu acte în regulă şi cu un salariu decent, la serviciul de curăţenie al Primăriei Nisa.

Pentru prima dată, după ani buni, nu mai doarme afara. O binefăcătoare i-a asigurat cazare prin intermediul asociaţiei Solidarité 06. Consulatul României din Marsilia, ii va reface actele, pierdute in urma unui jaf.
Ion-Nelu Gioroiu este si eroul nostru si nu ne mai ramane decat sa facem o plecaciune in fata unui astfel de ….om! Jojo, echipa Stirilor LTV, te felicita si te incurajeaza!

Redactor: Larisa Hogea