Cernavodenii vor ramane fara apa calda la robinete (VIDEO)

Intregul oras intra, in perioada 3-14 septembrie, in programul anual de revizii si reparatii la sistemul de termoficare a agentului primar. Desi acest lucru poate creea disconfort, reviziile sunt necesare pentru a asigura furnizarea agentului termic in sezonul rece.

Pentru ca aceste revizii sa se desfasoare in conditii optime, este necesara intreruperea furnizarii agentului termic. Drept urmare, cernavodenii nu vor mai avea apa calda timp de 2 saptamani.

Furnizorul de agent primar, Nuclearelectrica, a anuntat ca programul va incepe de luni, 3 septembrie. Desi lucrarile ar trebui sa fie finalizate in aproximativ 2 saptamani, societatea va lua toate masurile necesare pentru a reusi sa termine reviziile mai devreme.

Aceste revizii anuale sunt necesare pentru asigurarea furnizării agentului termic în condiţii bune în timpul sezonului rece.

Reporter: Roxana Oprea / Paula Savescu ; Imagine: Gabriel Niculae