Cercetători constănțeni pleacă în Antarctica (VIDEO)

O echipă formată din doi membri ai organizaţiei Oceanic Club va pleca cel târziu în luna ianuarie a anului viitor într-o expediție științifică la stația Law – Racoviță din Antarctica. Misiunea va dura aproximativ două luni, timp în care se vor efectua mai multe experimente.

Staţia Law a fost construită în anul 1987 de oameni de ştiinţă din Australia şi a fost folosită de echipe de cercetare pentru perioada de vară polară. După ani de negocieri,  cercetătorul și exploratorul român Teodor Negoiță a reușit să îi convingă pe australieni să transfere României Stația Law, urmând să se numească Stația Law – Racoviță, printr-un protocol valabil între anii 2005 – 2015, cu posibilitate de prelungire. Emil Racoviță a fost primul biolog din lume care a cercetat viața în Antarctica în cadrul expediției Belgica.

Începând din anul 1995, echipa S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club a organizat un număr de 48 de expediții în afara frontierelor României. Misiunea din Antarctica la care urmează să participle este parte a strategiei propriului program operațional WoBi (World Biodiversity), lansat anul acesta, la începutul lunii octombrie.

Intrarea României în Antarctica printr-o stație permanentă reprezintă fără îndoială un pas important în afirmarea ţării noastre pe plan internațional, numărul statelor care se bucură de acest privilegiu nefiind prea mare. Din păcate, sponsorii nu se înghesuie să îi susțină pe cercetători, așa că cea mai mare parte a cheltuielilor va fi suportată de către aceștia. Pentru a reduce la minim costurile, echipa Oceanic Club va pleca spre Antarctica împreună cu o expediție a cercetătorilor chinezi.

Reporter: Catalin Schipor ; Imagine: Victor Nita / YouTube