Centrul medical de la Năvodari

Centrul medical de la Năvodari va deveni operațional în primul trimestru al anului viitor! Aceasta este declarația susținută public de managerul Spitalului Județean Constanța, dr. Cătălin Grasa, în subordinea căruia se află viitoarea unitate spitalicească.

Cătălin Grasa susține că a fost aprobată structura de personal și un număr de 21 de paturi pentru viitoarea unitate medicală ce va avea spitalizare de zi.

„Avem o structură aprobată pentru acest centru multifuncțional, mai puțin cu SMURD-ul. Avem cabinete de pediatrie, medicină internă, cardiologie, chirurgie, cu personal aferent, avem paturi de zi, astfel încât să putem să le facem nu numai un simplu consult, ci să putem face și analize, o ecografie…“, a declarat dr. Cătălin Grasa.

Lucrările de modernizare și reabilitare a clădirii unde se va afla viitorul Centru medical Năvodari au început în 2018 iar predarea clădirii Spitalului Județean a fost operată la începutul lunii iulie. Spitalul Județean trebuie să asigure dotarea și funcționarea viitoarei unități spitalicești.

Redactor: Sondra Sandu