Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar

CSALB sunt inițialele pentru Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar. Acesta are rol de conciliator între persoanele fizice care se confruntă cu dificultăți în comunicarea cu băncile și aceste instituții, astfel încât  să fie evitat un demers în instanță. Important de știut este faptul că aceste servicii sunt gratuite și la îndemâna oricui.

Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar a luat ființă în anul 2016 și de atunci stă la dispoziția publicului consumator de credit.

Chiar și în condițiile în care serviciul a fost gratuit de la bun început, putând fi astfel accesat de oricine, a existat o reținere din partea oamenilor. Această atitudine se îmbunătățește vizibil, ajungând astăzi, la doi ani de existență, să înregistreze o deschidere mult mai mare în rândul populației.

La fel ca și în rândul persoanelor fizice și în cazul instituțiilor bancare s-a petrecut același fenomen. Dacă la început s-a simțit o rigiditate în colaborare, acum toate băncile își arată deschiderea, dovadă stând numărul tot mai mare de cazuri soluționate.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet