Centrul de Cercetare Științifică pentru Forțele Navale a ajuns la ceas aniversar

Astăzi, s-au împlinit 50 de ani de cercetare științifică în sprijinul dezvoltării Forțelor Navale. În cadrul reuniunii, au fost prezentate de către cadrele militare mai multe lucrări științifice.

Simpozionul a fost un bun prilej pentru a prezenta cele mai importante realizari ale centrului, in cei 50 de ani de activitate.

In cadrul intanirii, reprezentanti din structurile Ministerului Apararii, impreuna cu personalitati si specialisti din mediile academice stiintifice, au stabilit noi orientari  privind posibilitatile de cooperare in domeniul stiintei si tehnologiei.

De a lungul anilor, centrul a întâmpinat și probleme. De mai bine de 8 ani se încearcă modernizarea fregatelor.

Avand in vedere ca in momentul de fata se inregistreaza un deficit de personal, reprezentantii Centrului spera ca in anii urmatori sa se alature echipei tineri bine pregatiti.

Centrul de Cercetări Ştiinţifice al Marinei Militare a fost înființat în 1966, prin Ordinul Ministrului Forţelor Armate, urmând ca abia în 2011 să i se schimbe denumirea în Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Forţele Navale.

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Narcis Verdes