Centru comercial din Constanța, inundat

Șovoaiele de apă nu au afectat numai traficul rutier și gospodăriile oamenilor din județ. Așa cum era de așteptat, apa a pătruns și în incinta unor spații comerciale, instituții publice și chiar unități de învățământ.

Pe lângă pagubele provocate în numai câteva ore, Codul Portocaliu de ploi torențiale, abătut asupra Constanței, a dăunat grav și ..shopingului.  Unul dintre cele mai mari mall-uri din municipiu a fost inundat, iar mai multe magazine ”de fițe” din incinta acestuia au fost dotate cu găleți de colectare a apei scurse din tavan. Cum în cursul zilei nu prea au fost cumpărători, personalul centrului comercial a avut timp să intervină pentru remedierea problemelor. O situație ceva mai gravă s-a înregistrat la Grădinița Santa Maria, situată pe strada Ion Rațiu din Constanța. Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați la unitatea de învățământ care a fost inundată în urma precipitațiilor. De remarcat că în incinta acesteia se aflau și copii, care au fost mutați la ultimul etaj al clădirii, până la sosirea pompierilor.

Redactor: Daniel Albu