Celebra comedie romantică “Desculţ în parc” va avea premiera, în acest weekend, la Constanţa

Celebra comedie romantică “Desculţ în parc” va avea premiera, în acest weekend, la Constanţa! Piesa, scrisă de Neil Simon, prezintă povestea a doi tineri căsătoriţi care se lovesc de nepotrivirile de caracter și sunt la un pas de divorț.

Cu câteva zile înainte de marea premieră, actorii repetă intens pentru a fi la înalțimea așteptărilor.

Comedia romantică, „Desculţ în parc” înfăţişează eforturile a doi tineri căsătoriţi de a-şi construi viaţa împreună şi, mai ales, de a se adapta la traiul în doi. Spaţiul în care se defăşoară povestea lor de dragoste este un apartament minuscul, unde ninge prin luminator, încălzirea centrală e defectă, iar cămara va fi folosită drept dormitor în care încape un pat şi nimic mai mult

Printre personajele care dau un strop de culoare acțiunii o amintim pe mama tinerei soţii, mereu în căutare de nou și care, încă de la prima vizită în casa celor doi, are ceva de obiectat. Din peisaj nu putea să lipsească vecinul hazliu, interpretat chiar de regizorul Liviu Mnaolache.

Piesa va avea premiera în acest weekend pe scena teatrului Fantasio.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu