Cele 40 de familii din Corbu nu mai au linişte după viitura care a lovit localitatea

Oamenii au văzut cum apa le-a distrus munca de-o viaţă. Unii dintre ei au înnoptat la rude, prieteni sau la vecinii mai norocoşi din sat, ale căror case au scăpat ca prin minune. Aţii au petrecut noaptea în maşini sau la căminul cultural al comunei.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=BAffoXI_KxE[/youtube]

Zeci de case de nelocuit, pasari înecate, drumuri sufocate de mâl, podețe rupte și nămol până la genunchi. Este peisajul dezolant lăsat în urmă de șuvoaiele de apă care au măturat, ieri, localitatea Corbu.

Este un miracol că nu a murit nimeni. Cinci familii din satul Luminiţa, comuna Corbu, trebuie acum să ia viaţa de la zero. Şi nu este pentru prima dată când pierd tot. În opt ani, furia naturii i-a lovit de trei ori.

Multi au dormit la Căminul Cultural. Au primit haine, două saltele şi pături .

Satenii spun că problemele au apărut după ce s-au construit drumul şi calea ferată pe care se transportă materiale de la fabrica de ciment din zonă. Înainte, apa se vărsa în ghiol, dar şoseaua şi calea ferată au blocat căile de evacuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *