Cel mai scump pod din România

Au început lucrările la podul suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani. Noul pod proiectat peste Dunăre va uni judeţele Brăila-Galaţi de Tulcea, în zona Jijila, şi ar urma să fie inaugurat în anul 2021. Acesta este al doilea proiect de infrastructură, ca valoare, după Porţile de Fier și va costa circa 500 milioane de euro.

Cel mai scump pod din istoria României se va întinde pe 23 de kilometri și cuprinde 2 secțiuni. Mai exact, drumul principal Brăila – Jijila va avea lungimea de 19 kilometri este prevăzut cu patru sensuri giratorii şi un nod rutier și va avea câte două benzi de circulaţie pe fiecare sens. De asemenea, drumul de legatură cu DN22 Smârdan – Măcin va avea o lungime de 4  kilometri şi o singură bandă de circulaţie pe fiecare sens precum și două intersecţii. Pe ambele secţiuni de drum, viteza maximă permisă va fi de 80 km/h. La acestea se adaugă, de o parte și de alta, două benzi adiționale pentru trafic pietonal, biciclete și întreținere.

Potrivit edilului comunei Jijila, zona se va dezvolta odată cu terminarea acestui proiect.

Podul suspendat va avea o înălţime de cel puţin 38 metri de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării, iar lățimea totală va fi de aproximativ 32 de metri. Lucrarea ar urma să fie inaugurată în anul 2021 și va costa circa 500 milioane de euro. Acesta este al doilea proiect de infrastructură, ca valoare, după Porţile de Fier.

Redactor: Oana Jărloianu