Cei mai mici dintre elevi, ”premiați” de Carrefour

Sub genericul ”Bine ați venit la școală”, Carrefour România a oferit, în prima zi de școală, rechizite și dulciuri elevilor care au trecut pentru prima dată pragul școlii.  Reprezentanții Carrefour au fost prezenți, în această dimineață, la Scoala Gimnazială nr.6 Nicolae Titulescu, instituție de învățământ cu tradiție la malul mării, unde au oferit cadouri, constând în rechizite și dulciuri elevilor din clasa I-a. 

Dealtfel, în perioada 12-16 septembrie, echipele Carrefour vor vizita școlile din cele 18 orașe în care grupul francez operează, oferind rechizite unui număr de 44.936 de elevi de clasa I prin operațiunea ”Ghiozdanul”. În total, vor fi vizitate 614 școli din mai multe orașe din țară, printre care și Constanța.

Potrivit reprezentanților companiei, aceasta este o tradiție deja, fiind cea de-a 11-a ediție, un mod de a ura succes celor mai mici dintre elevi, în primul an școlar din viață. Operațiunea ”Ghiozdanul” face parte din  strategia Carrefour de a se implica în viața socială, de a oferi copiilor șansa la o viață mai bună și acces continuu la educație.

Redactor: Daniel Albu