Cei doi tineri ingenioși din Mangalia vor fi cercetați în libertate (VIDEO)

Cei doi tineri ingenioși din Mangalia care au scos cu penseta 10 mii de lei dintr-un bancomat din centrul Constanței vor fi cercetați în libertate. Suspecții au primit vestea în cursul zilei de vineri, după 24 de ore petrecute în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.

Măsura a fost dispusă de magistrații constănțeni, după ce au studiat probele de la dosar. Reamintim că infracțiunea s-a petrecut la un bancomat din centrul Constanței, chiar sub ochii unei patrule de poliție. Unul dintre protagoniști, un tînăr de 20 de ani, a stat de pază, în timp ce colegul, de 21 de ani, și-a introdus cardul personal în ATM și a început operațiunile.

Așa a reușit să scoată de la ATM zece mii de lei, fără ca aparatul să valideze întreaga tranzacție. Tinerii au fost reținuți și depuși în Arestul IPJ Constanța unde au executat mandatul de reținere pentru 24 de ore. Ulterior, în urma deciziei magistraților, au fost eliberați, cu obligativitatea de a nu părăsi orașul Mangalia pînă la finalizarea anchetei penale în care sunt cercetați pentru furt.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Viorel Cotleț