Cea mai rentabila investitie a ultimului deceniu este terenul agricol

Conform unei analize facute de catrei cei de la Ziarul Financiar, preţul mediu al terenurilor arabile în loturi de până la 30 de hectare deţinute de proprietari persoane fizice a ajuns la o medie de 4.000 euro/hectar. Constanţa este judeţul cu unele dintre cele mai mari preţuri identificate, ce urcă până la 7.000 euro/hectar. Cotaţia mai mare a preţurilor în Constanţa este explicată de apropierea faţă de port şi de posibilitatea fermierilor de a-şi vinde cerealele la cotaţii apropiate de cele de export. Preţul cerut pentru loturile mici şi foar­te mici a ajuns să fie apropiat de cotaţiile medii la care se fac tranzacţii cu suprafeţe compacte de sute sau chiar mii de hectare. Noua lege a tranzacţiilor cu terenuri arabile îi obligă pe proprietarii care vor să renunţe la terenuri să urmeze un proces birocratic ce începe cu afişarea publică a ofertelor de vânzare. Sistemul permite pentru prima dată o transparentizare a acestui segment din piaţa funciară, unul dintre cele mai dinamice şi care a intrat în atenţia marilor investitori instituţionali abia în ultimii ani. În iunie şi iulie, site-urile direcţiilor agricole judeţene s-au umplut de ofertele de vânzare ale micilor proprietari, însă Ministerul Agriculturii nu a integrat până acum aceste date într-o singură plat­formă care să permită trasarea u­nor concluzii clare în privinţa dinamicii acestei pieţe. Documentele publicate de proprietari arată însă clar direcţia în care se fac tranzacţiile cu terenuri. Grosul anunţurilor prezintă spre vânzare loturi de câteva hectare sau chiar mai mici de un hectar, deţinute de persoane fizice. Majoritatea acestor suprafeţe fac parte din ferme de subzistenţă fără funcţionalitate economică şi potenţial de dezvoltare şi a căror marfă nu ajunge în piaţă. România are a şasea suprafaţă agricolă din Uniunea Europeană cu 13,6 milioane de hectare, din care 8,5 milioane de hectare arabile şi o poziţie strategică la Marea Neagră. Investitorii străini controlează prin proprietate sau contracte de arendă pe termen lung circa un milion de hectare de teren arabil.