Ce avem voie să facem și ce nu în starea de alertă

După ședința susținută la Cotroceni, împreună cu mai mulți miniștri, președintele Klaus Iohannis a făcut declarații în legătură cu deciziile luate pentru perioada care urmează după 15 mai, când vom intra în stare de alertă.

Ca și până acum, președintele a menționat încă o dată că nu este cazul să ne relaxăm.

Odată cu anunțarea obligațiilor, Iohannis a anunțat și ce restricții vor dispărea odată cu noua formă de organizare administrativă.

După 15 mai se vor redeschide unele magazine, saloane de înfrumusețare, muzeele și posibil parcurile, iar activitățile religioase se vor relua, dar în afara bisericilor.

Iohannis a adresat și o rugăminte Parlamentului, pentru a găsi mai repede o formulă în ceea ce privește modul în care vor acționa autoritățile, pentru aplicarea legii în starea de alertă.

De precizat că proiectul de lege menționat a încins spiritele deputaților, Camera Deputaților fiind for decizional. Aici, atât PSD, cât și PNL au dezbătut aproape o zi întreagă, pe marginea unor amendamente depuse de social-democrați.

Redactor: Daniel Albu