Cazul celor şase minori abandonaţi din Medgidia a luat amploare

În urma mediatizării, rudele au intrat în alerta și i-au anunțat pe părinți. Aceștia s-au întors din Spania și astăzi, la primele ore, s-au prezentat la Primăria Medgidia și la serviciul de asistență pentru a-și recupera copiii.

Minorii locuiau în condiţii greu de imaginat, iar cel pe umerii căruia a căzut întreaga responsabilitate a familiei era fratele cel mare, de 18 ani, practic și el un copil. În mizeria barăcii de la marginea oraşului, minorii s-au umplut de păduchi. Copiii au fost găsiţi de reprezentanţii Primăriei şi transportaţi imediat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Medgidia. Joi, la prima oră, părinții au ajuns la Primaria pentru a-și recupera copiii.

Cazul rămâne în atenția autorităților. Cert este că acești părinți nu-și vor recupera prea curând copiii, până nu vor face dovada că au o locuință decentă și slujbe din care să-i întrețină. Vineri, o echipă mobilă a Direcției pentru Protecția Copilului, împreună cu Asistența Socială, va evalua din nou cazul și vor lua o decizie.

Reporter: Catalina Smereca ; Imagine: Vali Cerbanescu