Cazinoul, unul dintre cele mai periclitate situri din Europa

Cazinoul din Constanța a fost inclus pe o listă a celor mai periclitate 12 situri din Europa. Acest fapt se datorează lipsei de reacție a autorităților constănțene pentru refacerea simbolului de la malul mării.

Organizația de patrimoniu Europa Noastră, informează că printre cele 12 locații preselectate pentru programul  ”Cele mai periclitate 7 situri în 2018”, se numără și Cazinoul din Constanța.

Pe aceeași listă se află și centrul istoric din Viena, siturile de artă preistorică din Cadiz, Spania sau bisericile post-bizantine din Moscopole, Albania.

„2018 este anul în care va fi celebrat patrimoniul cultural unic al Europei şi în care va fi subliniat rolul său cheie în promovarea identităţii noastre şi clădirea unei Europe mai incluzive. Creşterea conştientizării şi mobilizarea eforturilor pentru salvarea siturilor de patrimoniu este un alt obiectiv al Anului European al Patrimoniului Cultural 2018”, a declarat în cadrul unui comunicat Denis de Kergorlay, preşedinte executiv al organizaţiei Europa Nostra.

Nominalizările au fost transmise de organizaţiile societăţii civile sau de organisme publice din cadrul vastei reţele de membrii ai Europa Nostra.

Lista finală cu cele şapte cele mai periclitate situri de patrimoniu din Europa va fi dezvăluită la data de 15 martie.

Redactor: Isabela Boantă