Cazinoul din Constanța, motiv de înșelăciune

Reabilitarea Cazinoului din Constanța este o problemă a citadelei tomitene extrem de cunoscută și dezbătută pe larg în presa scrisă și audiovizuală. Soluționarea ei, constrânsă de lipsa  resurselor financiare, a constituit astfel și un motiv de …înșelăciune! De ce spunem acest lucru?

Se pare că strategia de marketing a unui cetățean cu mult suflet și un surplus de imaginație a dat roade. Acesta a pus la cale o așa-zisă campanie de strângeri de fonduri pentru salvarea faimosului edificiu de la malul mării.

„Cazinoul din Constanţa este al constănţenilor şi aşa trebuie să rămână. Dacă reuşim restaurarea şi reintroducerea acestuia în circuitul turistic se va crea o fundaţie care să se ocupe de administrarea acestui simbol al oraşului Constanţa. Cazinoul va fi donat fundaţiei care se va asigura de păstrarea şi mentenanţa acestui simbol în numele constănţenilor”, a scris pe pagina deschisă pentru strângerea de fonduri, Bogdan Druga, inițiatorul acestor proiect.

Așa-zisul salvator al cazinoului constănțean este un român care locuiește în Italia. Bărbatul și-a propus să strângă în acest mod trei milioane de euro .

Până în prezent, peste 80 de persoane au contribuit la bunăstarea acestuia și au donat diverse sume de bani. Valoarea totală a contribuțiilor strânse este de aproximativ 1.300 de euro.

„Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană ar fi iniţiat, pe o reţea de socializare, o campanie pentru strângerea de fonduri, în scopul restaurării clădirii Cazinoului din municipiul Constanţa. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana în cauză nu este autorizată în scopul mai sus-menţionat, astfel că aceasta este bănuită că ar induce în eroare cetăţenii pentru a obţine foloase patrimoniale injuste. (…)Pe această cale, le recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de iniţiative”, au precizat poliţiştii constănţeni.

Oamenii legii au deschis pe numele bărbatului  un dosar de cercetare penală pentru înşelăciune.

Clădirea Cazinoului din Constanţa aparţine Primăriei Constanţa şi este administrată de Compania Naţională de Investiţii, care încearcă de mai mulţi ani reabilitarea acesteia. Toate cele trei licitaţii organizate pentru reabilitare până acum au fost contestate şi apoi anulate. În prezent, este în pregătire o a patra licitaţie.

Atât Compania Naţională de Investiţii, cât şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice susțin că nu au nimic în comun cu strângerea de fonduri, aceasta nefiind autorizată de vreo autoritate publică.

Redactor: Mihaela Țânțaru