Câștigători la Brit Awards

Trupa Coldplay a deschis gala de marți seară, interpretând piesa “Charlie Brown” de pe cel mai recent album, “Mylo Xyloto”, şi a fost urmată pe scenă de grupul Florence and the Machine care a interpretat piesa “No Light No Light”. În cadrul evenimentului, organizatorii au inclus şi două momente tribut, în memoria cântăreţei americane Whitney Houston, decedată pe 11 februarie, şi a cântăreţei britice Amy Winehouse, care a murit la Londra, în iulie 2011. Și Adele a fost premiată la categoria “cea mai bună cântăreaţă britanică solo”, iar apoi s-a impus şi la mult râvnita categorie “cel mai bun album al anului”, graţie materialului discografic “21. Între aceste două momente, artista britanică, în vârstă de 23 de ani, şi-a captivat încă o dată fanii prezenţi în sala O2 Arena din Londra cu o interpretare plină de entuziasm a hitului ei “Rolling In The Deep”.

Trupa Blur, o prezenţă celebră pe scena brit pop-ului din anii 1990, a încheiat gala BRIT Awards 2012, interpretând live câteva dintre hiturile sale, precum “Girls and Boys”, “Song 2” şi “Parklife”. Formația a fost recompensată în cadrul galei cu un premiu pentru întreaga carieră. Artistul care a primit cele mai multe nominalizări în acest an a fost Sheeran, cantautorul în vârstă de 21 de ani fiind nominalizat la patru categorii: “cel mai bun album”, “cel mai bun single”, “cel mai bun cântăreţ britanic solo” şi “cel mai bun cântăreţ britanic debutant”. După ce a interpretat o versiune acustică a piesei sale “Lego House”, Sheeran a primit două trofee, impunându-se la categoriile “cel mai bun cântăreţ britanic debutant” şi “cel mai bun cântăreţ britanic solo”. Și Rihanna, care a primit pentru a doua oară consecutiv trofeul “cea mai bună cântăreaţă internaţională”, a interpretat în direct piesa “We Found Love”.

Lana Del Rey s-a impus la categoria “cel mai bun artist internaţional debutant”. Foo Fighters a triumfat la categoria “cel mai bun grup internaţional”, trupa Coldplay s-a impus la categoria “cel mai bun grup britanic”, iar Bruno Mars a fost desemnat “cel mai bun cântăreţ internaţional”.

Redactor: Doina Sirbu