Carnavalul de la Veneția a ajuns la Constanța în prima noapte a noului an

Costume inspirate din balurile de epocă și măști cu accente venețiene au făcut deliciul turiștilor cazați la un hotel din stațiunea Mamaia. Atmosfera a fost completată de prestația unui grup de dansatori, în ton cu tematica evenimentului.

Turiștii au continuat petrecerea și în prima seară a noului an. Cei care au ales litoralul românesc pentru sărbătorile de iarnă au participat la un adevărat bal mascat, în stațiunea Mamaia.

Invitații au avut parte de un show coregrafic spectaculos susținut de un grup de dansatori profesioniști, mascați corespunzător pentru tematica petrecerii.

Invitații nu au stat prea mult departe de ringul de dans și s-au alăturat profesioniștilor, care i-au învățat câteva mișcări simple.

Acest domn a venit tocmai din Caraibe, iar în drumul său spre petrecere a răpit-o pe ducesa venețiană care i-a furat inima.

Turiștii au venit din toate colțurile țării pentru a petrece Anul Nou la malul mării.

Pentru cei mici a fost o adevărată distracție. Copiii s-au bucurat că au avut ocazia să se deghizeze, și-au pus măștile și au fost gata de petrecere.

Aproximativ 200 de persoane au luat parte la balul mascat din stațiunea Mamaia.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea