Carduri de sănătate, pe ultima sută de metri

Ministerul Sănătăţii a stabilit ca 1 septembrie să fie ultimul termen pentru implementarea cardului de sănătate. Astfel începând de luna următoare, cu excepţia situaţiilor de urgenţă, nu vor mai fi oferite servicii medicale în lipsa cardului de sănătate. La Constanţa aproximativ 16 000 de documente sunt încă nedistribuite.

După numeroase amânări Ministerul Sănătăţii a decis ca de la 1 septembrie niciun serviciu medical să nu mai fie oferit în lipsa cardului de sănătate.

La Constanţa, 16 000 de carduri de sănătate se află încă la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate acolo unde aşteaptă să fie ridicate de posesori.

Fie că îl iau pentru ei, pentru prieteni sau rude, cu toţii vor să intre în posesia cardului de sănătate pentru a putea beneficia în continuare de servicii medicale.

La nivelul judeţului Constanţa au fost tipărite 473 000 de carduri de sănătate. 76 dintre ele au fost refuzate pe motive religioase.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea