„Caravana Blondie“ în mediul rural constănțean

Astăzi a fost lansat proiectul „Caravana Blondie“, acțiune de monitorizare a sarcinii pentru gravidele în risc social din mediul rural constănțean.

Proiectul își propune creșterea șanselor la viață și sănătate pentru copiii din localitățile rurale din județul Constanța. Acțiunea urmărește creșterea accesului mamelor din mediul rural la serviciile medicale de monitorizare a sarcinii, informarea cu privire la îngrijirea în sarcină, îngrijirea nou-născutului și prevenirea nașterilor premature.

Asociația Blondie s-a născut din dorința de a oferi copiilor bolnavi și singuri șansa la o dezvoltare normală din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual. Această categorie de copii reprezintă cel mai vulnerabil segment al societății, cu un set de nevoi specifice și foarte complexe. De aceea, pentru a reuși, asociația își propune să construiască un sistem etapizat prin care copiii cu afecțiuni medicale grave și risc de părăsire să primească susținerea necesară pas cu pas.

Redactor: Sondra Sandu