Cantitățile de miez de nucă disponibile pe piață sunt din ce în ce mai puține

Dacă, pe vremuri, bunicile își făceau toamna rezerve de nuci pentru a le da, la Anul Nou, colindătorilor, acum moda s-a schimbat. Nucile se adună cu grijă, căci miezul lor este la mare căutare. Mai ales dacă ne gândim că un kilogram de  carne de porc costă în jur de 17 lei, iar pentru un kilogram de nucă suntem nevoiți să scoatem din buzunar 30 de lei.

Prețul ridicat la miezul de nucă este și motivul pentru care în piețele din Cernavoda acesta nu mai este de mult timp la mare căutare.

La un preț atât de piperat este și normal ca gospodinele să nu se mai înghesuie să cumpere miez de nucă pentru prăjituri.

Oferta mică de miez de nucă a fost cea care a determinat scumpirea. Mai mult decât atât la nivel național prețul miezului de nucă ar putea crește în continuare, dacă producțiile vor continua să fie la fel de scăzute.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca