Caniculă afară, caniculă în case

România se topeste. Avem 37 de grade celsius la umbră și peste 40 în mijlocele de transport în comun sau în unele locuinţe. Efectele arşitei pot fi contabilizate cel mai bine la serviciile de ambulanţă. Până acum, peste 5 mii de oameni au cerut ajutorul medicilor. Din fericire, nimeni n-a murit, însă numărul cardiacilor afectați de căldură a crescut simţitor. Primarii profită şi ei de valul de căldură pentru a lăuda condiţiile mai bune din blocurile reabilitate termic.

Cei care n-au avut norocul să fie prinşi în astfel de programe şi n-au bani pentru aer condiţionat rămân cu cearșafuri ude în ferestre.

După cele câteva ore ceva mai răcoroase de la începutul zilei, pe la ora 7:00 dimineaţa începe ritualul anti-caniculă. Filtrul cel mai bun împotriva razelor ultraviolete rămâne cearșaful ud, spune Gheorghița. Unul la un sfert de oră. Mai eficient decât ventilatorul şi mai sănătos decât aerul condiţionat. O altă variantă este izolarea termică, dar asta depinde de bunăvoinţa autorităţilor şi de îndemânarea administratorilor de asociaţii.

Pentru cei care n-au niciun remediu împotriva caniculei, orele petrecute în apartamente au devenit un calvar, fie că e zi, fie că e noapte.

Chit că au promis urgentarea proiectului pentru reabilitarea blocurilor, în Bucureşti lucrurile bat pasul. 716 blocuri ar trebui izolate termic până la sfarșitul anului.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu