Când se deschid sălile de fitness?

Două luni de restricții dure și kilograme în plus; de asta se plâng mulți dintre românii care așteaptă cu nerăbdare deschiderea sălilor de fitness pentru a reveni la corpul de dinaintea pandemiei de coronavirus.

Prin urmare, mai mulţi reprezentanţi ai sălilor de culturism şi fitness au avut, luni, o întrevedere cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi cu preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean.

„A fost o discuţie preliminară în care am discutat şi am propus anumite lucruri care ar fi valabile în sălile de culturism şi fitness, pentru că nu sunt un capitol aparte din viaţa noastră socială. Şi am spus să avem o discuţie preliminară în care fiecare să vină cu propuneri, care vor fi înaintate Ministerului Sănătăţii. (…) A fost un grup de oameni de afaceri care au mai multe săli, dar şi individuali, am înţeles că vor să se constituie în asociaţie sau patronat. Cert este că găsim deschidere şi vrem să facem un lucru bun împreună”, a declarat Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness

Această redeschidere stă în baza unor măsuri pe care administratorii sălilor ar trebui să le respecte. Printre acestea se află și interzicerea folosirii aparatelor de aer condiţionat și dezinfectarea tuturor aparatelor după fiecare utilizare, propunere făcută chiar de reprezentanții centrelor de fitness. Toncean a mai afirmat că în ceea ce îi priveşte pe sportivii afiliaţi la federaţie, lotul naţional ar urma să intre în cantonament în luna august.

Prin urmare, de la 15 iunie, sălile de fitness și culturism ar putea să își deschidă din nou ușile pentru clienții nerăbdători.

Redactor: Oana Jărloianu