Campanie socială la Constanța

Astăzi a avut loc lansarea oficiala a proiectului social – artistic “Mână cu Mână” dezvoltat în beneficiul copiilor din centrele de plasament. Evenimentul organizat face parte din platforma “Copii cu Viitor” și este derulat de Asociația United Hands România și Fundația Refresh, în colaborare cu Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Proiectul “Mână cu Mână” își propune să transmită un puternic mesaj de importanţă națională în materie de integrare a copiilor instituționalizați în comunitate, pentru binele general al societății. Implementarea proiectului se va face cu precadere în două centre de plasament din județul Constanța.

Copiii din centrele de plasament au fost deja implicaţi într-o activitate amplă, ce a presupus mai întâi fotografierea mâinilor, realizate artistic de Horia Manolache.  Expoziţia de fotografie a fost realizată cu scopul de a-i ajuta pe copiii din centrele de plasament.

Totodată, proiectul vizează creşterea gradului de respect de sine al copiilor din centrele de plasament, dar şi al gradului de încredere în relaţia cu mediul exterior centrului, prin interactionarea cu voluntari şi prin implicarea în evenimente asociate.

Organizatorii isi doresc ca prin numeroasele expoziţii, evenimente şi iniţiative ce vor fi desfăşurate in perioada campaniei sa stanga fonduri in vederea derularii de programe in afara centrelor de plasament. Acestia isi propun sa ofere copiilor institutionalizati posibilitatea de a participa la excursii, tabere, cursuri, diverse activităţi cu scop recreaţional, educaţional, cultural şi pentru creşterea gradului de integrare în societate. Informatii cu privire la desfasurarea tuturor acestor proiecte por fi gasite si pe site-ul www.manacumana.ro.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea