Campanie de prevenire a furturilor din locuințe

Poliția Română și Biroul de analiză și Prevenire a Criminalității, atrag atenția asupra condițiilor care favorizează furturile din locuințe, printr-o nouă campanie de informare.

,,HOŢII SUNT CREATIVI, FII PREVENTIV!”. Acesta este sloganul noii campanii care se va desfășura până la finele anului.

Inițiativa se înscrie în cadrul numeroaselor acțiuni derulate în cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul General al Poliției Române și Biroul de analiză și Prevenire a Criminalității, demarat în 2011. Acest al șaselea proiect al celor două instituții, informează cetățenii cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuințe. Ca urmarea a derulării campaniei, săptămâna trecută, oamenii legii au prins în flagrant 3 membri ai unei grupări infracționale. Aceștia erau implicaţi în spargeri din locuinţe şi unităţi de cazare de pe raza staţiunilor Eforie şi Costineşti.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, de cele mai multe ori riscurile pot fi minimizate prin acțiuni uzuale, precum cele de verificare a securității locuinței în momentul părăsirii acesteia. Campania a fost fundamentată și de rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, care a relevat faptul că prevenirea furturilor din locuințe este un subiect de interes pentru populație.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea