Campanie de constientizare în școli

Specialiștii unui centru de tratare a afecțiunilor grave în rîndurile femeilor au demarat o campanie de constientizare pentru tinerele din școlile dobrogene. Ce investigații ar fi indicat să faceți anual aflăm împreună de la medici.

La Colegiul Tehnic ”Nicolae Titulescu” din Medgidia s-a desfasurat o sesiune de informare si educare pentru prevenirea cancerului la san.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului CORAI, ce își propune să educe și să informeze populația din municipiul Medgidia și din localitățile învecinate, cu privire la modalitățile de prevenție a cancerului de sân și a celui de col uterin. Astfel, organizatorii vor să contribuie la creșterea numărului persoanelor care depistează în faze incipiente această maladie, prin efectuarea controalelor periodice de specialitate.

Tinerele prezente la sesiunea de informare au aflat ca diagnosticarea din timp a cancerului de sân poate salva multe vieţi si ca aceasta boala este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Din păcate, din ce în ce mai multe reprezentante ale sexului frumos trec prin această problemă chiar la vârste de 20-30 de ani.

Proiectul este implementat de Asociația Community Aid România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Medgidia și Biblioteca Municipală, Filiala Nord.

Reporter: Simona Tiron ; Imagine: Valentin Cerbanescu