Campania “Litoral TV învie speranța” a înduioşat sute de persoane

Cu câteva zile înainte de încheierea campaniei, putem spune că iniţiativa „Litoral TV învie speranţa” a fost un real succes. De la alimente, haine, jucării și rechizite, toate s-au adunat la sediul postului nostru de televiziune și vor ajunge în Vinerea Mare în casele celor 5 familii. Campaniei noastre s-au alăturat și școlarii și preșcolarii din Năvodari. Cea mai recentă vizită am primit-o sâmbătă dimineață. Alături de cadre didactice și părinți,  prichidenii de la grădinița Lumea Florilor au venit încărcați cu de toate pentru membrii celor 5 familii. Copiii au înțeles dramele prin care trec aceştia și au decis să le vină în ajutor.  Chiar dacă sunt mici, au demonstrat că pot face lucruri mari și au adus, fiecare după posibilități, haine, jucării și alimente.

Atât părinții micuților cât și cadrele didactice de la grădiniţa Lumea Florilor au fost marcaţi de poveștile triste de viață ale celor 5 familii. Patru suflete se înghesuie într-o camăruță improvizată într-un grajd, în comuna contănţeană Moviliţa. Părinții și cei doi copii trăiesc doar din alocația școlară. Viorica, mama, este bolnavă de ciroză hepatică, mare parte a timpului fiind internată în spitale. Acesta este doar unul din cazurile care a impresionat până la lacrimi.

Cazul familiei Crețu din Constanța a trezit emoții în sufletul multora. La nici 40 de ani, Aurelia Crețu trăiește imobilizată la pat în urma unei operații de hernie de disc nereușite.  În aceste condiții, soțul s-a văzut obligat să renunțe la locul de muncă pentru a o îngrji atât pe ea cât și pe cei doi copii minori, preluând astfel toate obligațiile casnice. Între timp, Aurelia a mai suferit trei intervenții chirurgicale. Modestul venit al familiei se duce pe medicamente și nu puține sunt zilele în care membrii familiei dorm nemâncați.

Fiecare părinte încearcă să-i ofere ce este mai bun copilului său. Nu de asta au parte și micuțele Amalia și Diana Buzgaru. După ce a contactat un virus de la locul de muncă, tatăl fetelor s-a stins din viață la nici 35 de ani, iar mama le-a  părăsit și le-a cedat drepturile bunicilor paterni.  Din păcate, bugetul familiei este limitat, singurul venit cert fiind salariul modest al bunicului. Părinții micuților de la grădinița Florilor nu au rămas imuni în fața necazului familiei și au venit în sprijinul acesteia cu haine și jucării.

Să fii părinte singur este poate una dintre cele mai grele meserii. Cu 3 copiii în grijă, Rodica Liahu din Năvodari se chinuie să supraviețuiască de la o lună la alta. Mama celor trei îngerași a suferit în urmă cu câţiva ani un accident de cale ferată, în urma căruia a rămas cu un handicap la picior, care nu îi mai permite să ocupe un loc de muncă. Copiii își fac lecțiile la lumânare, în frig şi pleacă de cele mai multe ori la școală fără să fi mâncat ceva. Nici drama lor nu a trecut neobservată iar înaintea sărbătorilor pascale, oamenii au decis să le întindă o mână de ajutor.

Pe lângă lipsuri materiale, tânărul Mihai Costea din Năvodari se confruntă cu grave probleme de sănătate. La numai 13 ani este suspect de cancer la testicul și leucemie. Peste familia Costea, necazurile au venit în valuri. În urmă cu mai puţin de un an, Stănuța Costea și-a pierdut fiul cel mare, răpus de cancer la testicul la vârsta de doar 25 de ani. Pentru a veni în sprijinul lui Mihăiță,  am organizat un spectacol caritabil, cu susținerea Parohiei Sfântul Nicolae. Și de această dată ați fost alături de noi și de familia Costea. În continuare, în urma unor investigații amănunțite, va rezulta un diagnostic exact, iar Mihăță va ști ce tratament trebuie să urmeze. Campania inițiată de postul nostru de televiziune continuă până pe 1 mai. Pe 3 mai, de Vinerea Mare, toate donaţiile dumneavoastră vor ajunge în casele celor 5 familii. Postul Litoral TV şi-a propus să învie speranţa, iar cu ajutorul dumneavoastră, suntem convinşi că vom reuşi.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.