Călătorie în trecutul dobrogean

Cei care-și doresc să cunoască Dobrogea din perioada interbelică o pot face la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa! Expoziţia de fotografii „Dobrogea interbelică în colecţia fotografului Virgil Nicolau“ rămâne deschisă până la sfârșitul lunii.

Constănțenii care doresc să afle cum arăta Dobrogea în perioada interbelică sau care vor să cunoască puţin din viaţa socială a acelor ani, o pot face la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Fiecare fotografie veche își are povestea sa, fotograful Virgil Nicolau surărinzând parfumul epocii dintre cele 2 războaie mondiale.

Toate fotografiile au fost realizate de Virgil Nicolau pe clișee de sticlă cu aparat cu burduf.

Atât albumul realizat, cât şi expoziţia, prezintă o colecţie de fotografii realizate cu ocazia semicentenarului Dobrogei. Zidurile vechii cetăţi şi cum arătau acestea la acea vreme, etniile din Dobrogea, cu tradiţiile şi obiceiurile lor, ocupaţiile dobrogenilor, biserici, precum și școlile existente la vremea respectivă, unele dispărute între timp, şi staţiunea Mamaia. Expoziţia este organizată în cadrul proiectului finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional „Istoria pe un clişeu: restaurarea, conservarea şi revitalizarea patrimoniului fotografic dobrogean de la începutul secolului al XX-lea”, organizat de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman” Constanţa şi cu Muzeul de Istorie Tulcea. Iubitorii de artă fotografică, și nu numai, ar trebui să se grăbească! Expoziția va rămâne deschisă doar până la sfârșitul lunii, urmând să fie prezentată pe un parcurs itinerant la Muzeul de Istorie Tulcea și mai apoi la București.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea