Cadrele didactice din comisiile de examinare de la BAC vor primi anul acesta cu 15 la sută mai mulţi bani

Cadrele didactice din comisiile de examinare de la BAC vor primi anul acesta cu 15 la sută mai mulţi bani decât se aşteptau. Este promisiunea ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop, care a iniţiat un proiect de ordin cu noile cifre. Sindicaliştii spun că măsura este binevenită, chiar dacă banii oferiţi în plus nu sunt mulţi.

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop, vrea ca profesorii care vor supraveghea elevii la examenele din vară să încaseze cu 15 la sută mai mult pentru munca lor.

Sindicatele spun că sumele sunt prea mici pentru a putea fi simţite în portofel.

Concret, preşedinţii de comisii pentru bacalaureat vor primi cu 60 de lei în plus. Iar un profesor evaluator va primi cu 6 lei în plus pentru fiecare lucrare corectată. Spre deosebire de anii trecuţi, anul acesta vor fi plătiţi cu 200 de lei şi preşedinţii comisiilor întocmite la evaluarea naţională a elevilor de clasa a 8-a, precum şi preşedinţii comisiilor de la bacalaureat care evaluează competenţele lingvistice şi digitale. În proiectul de ordin al ministrului interimar al Educației scrie că vor fi recompensați financiar şi şefii comisiilor din învăţământul tehnic şi vocaţional.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu