Cadavrul unui bărbat din Medgidia a ieșit la suprafața apei în ziua de Sf. Gheorghe

Cadavrul unui bărbat a ieșit la iveală, luni după-amiază, în canalul Dunăre-Marea Neagră din Medgidia, chiar în dreptul podului rutier. Potrivit oamenilor legii, bărbatul se aruncase intenționat de pe pod, chiar în ajunul Paștelui, iar de Sf. Gheorghe corpul neînsuflețit a ieșit la suprafață.

Costică, așa cum îl știa toată lumea, trebuia să împlinească 55 de ani în septembrie. Mai mult, acesta trăia de mai bine de 30 de ani cu Luminița și aparent nu avea nicio problemă care să îi macine existența.

La fața locului s-au deplasat imediat echipajele de intervenție abilitate, iar după ce cadavrul a fost scos din apă a fost predat Poliției Medgidia.

După ce a fost identificat, corpul bărbatului a fost preluat de un echipaj al Poliției Medgidia și transportat la Casa Mortuară.

Reporter: Nicoleta Bujor ; Imagine: George Dima