Bustul lui Mihai Eminescu, sculptat în zăpadă

La Galați, un pensionar face în fiecare an, din zăpadă, bustul lui Mihai Eminescu. Pasionat de sculpturi, bărbatul nu putea să lase să treacă aniversarea marelului poet naţional fără a-l sculpta. Vecinii sunt încântați și spun că figurile din zăpadă au devenit o tradiție la ei în cartier.

Dacă data de 15 ianuarie, ziua naşterii lui Mihai Eminescu, este marcată ca Zi a Culturii Naţionale, iată că poetul național poate fi omagiat și la nivel individual. La cei 77 de ani ai săi, pasionat de sculptura în zăpadă și gheață, Petru Dariem oferă o lecție inedită de istorie copiilor din cartierul în care locuiește.

Autorul sculpturii nu este la prima încercare de a construi o replică din zăpadă a statuii poetului, mai ales că a lucrat în proiectare și este pasionat de desen. De-a lungul anilor, a făcut din omăt și operele lui Brâncuși sau busturi ale unor mari personalități.

Mai mult decât atât, până pe 24 ianuarie artistul intenționează să realizeze tot din zăpadă și bustul lui Alexandru Ioan Cuza pe care să-l așeze lângă cel al lui Mihai Eminescu. Statuile vor rămâne în fața blocului până vor fi topite de soare.

Redactor: Oana Jărloianu