“Bun Venit” elevilor din Lumina (VIDEO)

Curtea scolii din comuna Lumina a devenit luni neîncăpătoare. Zeci de elevi și părinți au participat la festivitatea primei zile de școală. Cei mai mulți dintre aceștia s-au arătat nerăbdători să înceapă școala, ba chiar unii cred că  vacanța a fost prea lungă.

Nici părinții nu sunt mai puțin emoționați față de copii lor. Fie că au copiii în clasele mai mari sau abia calcă pragul școlii aceștia speră să treacă cu bine noul an școlar.

La festivitatea de început de an, alături de profesori au fost prezenți primarul comunei, reprezentanții Bisericii dar și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență care au oferit câteva sfaturi de prevenire. În acest an, elevii claselor I-IV au avut parte de o surpriză și au primit câte un ghiozdan. În plus, primarul comunei le-a dat o veste bună elevilor care sunt nevoiți să  parcurgă distanțe mari până la școală.

Urări de bine au venit și din partea conducerii școlii, care i-a îndemnat pe părinți să fie alături de copiii lor în ceea ce privește activitatea școlară.

La final, micuții au avut parte în prima lor de zi de școală și de un spectacol.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Viorel Cotleț