Bricul ”Mircea”, din nou acasă

Nava-școală ”Mircea” s-a reîntors acasă! Timp de trei luni, velierul a străbatut mai multe mări, dar și apele Oceanului Atlantic. De-a lungul cursului de navigație pe Marea Neagră, Marmara, Egee, Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului, bricul ”Mircea” a efectuat escale în numeroase porturi europene.

La sosirea în Portul Militar Constanța, velierul a fost întâmpinat în sunet de fanfară iar marinarii au salutat mulțimea adunată și țârmul românesc.

Așa și-a încheiat velierul marșul istoric dedicat împlinirii a 80 de ani de la intrarea sa în serviciul activ al Marinei Militare Române. Ceremonia de întâmpinare a navei-școală ”Mircea” la revenirea din voiajul omagial reprezintă momentul de debut a celei de-a 117-a ediţii a Festivalului Mării, eveniment organizat în perioada 7-15 august ca prolog la Ziua Marinei Române.

Emoția revederii s-a citit pe chipurile celor prezenți la eveniment.

În perioada 5 mai – 7 august, nava-școală ”Mircea” a parcurs peste 8.500 mile marine în 93 de zile de marș și a primit la bord peste 12.000 de vizitatori.

Considerat de către Forţele Navale Române drept cel mai longeviv ambasador maritim al ţării, velierul va începe din toamna acestui an pregătirile unui  marș în jurul lumii pentru anul 2021 și va purta stindardul României în traversarea nu numai a Atlanticului ci și a Pacificului și Oceanului Indian.

Redactor: Mihaela Țânțaru