Botezul cailor la Mihail Kogălniceanu

Ca în fiecare an de Bobotează, la Mihail Kogălniceanu are loc botezul cailor. Animalele sunt cunoscute ca fiind unele puternice și credincioase stapânilor. Tradiția este păstrată din moși strămoși, iar anul acesta a ajuns la cea de-a 21-a ediție.

Devenit o tradiție pentru locuitorii din localitatea Mihail Kogălniceanu, botezul cailor are loc în fiecare an de Bobotează.

Calul este unul dintre cele mai utile animale din gospodărie, folosit în special pentru muncile câmpului, iar stăpânii acordă acestui animal o îngrijire sporită.

Tradiția spune că în fiecare an, o dată cu botezul Domnului are loc și botezul cailor pentru ca noul an să îi țină sănătoși și apți de muncă.

Cei care au participat anul acesta la botezul cailor au avut de trecut trei probe. Proba de frumusețe a animalelor, de frumusețe a atelajelor, și proba decisivă, viteza. În ultimii trei ani proba de viteză a fost câștigată de același animal.

Premiile au constat în diplome și bani. Pentru locul întâi au fost acordați 500 de lei, pentu locul doi 400 de lei, iar pentru locul 3, 300 de lei. Au fost acordate și câte cinci mențiuni a câte 100 de lei fiecare. Au existat și premii pentru participare, iar fiecare concurent a primit 50 de lei.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea