Bolnavi mulți, medici puțini…

Învățământul și sănătatea sunt pilonii de bază ai unui stat. Din păcate România nu stă bine la nici unul din aceste capitole. La probleme vechi avem miniștrii noi, care nu vin cu soluții sau vin cu unele proaste. În ceea ce privește sănătatea, este binecunoscută situația lipsei de personal medical, la nivelul întregii țări. Statisticile recente demonstrează cât de rău stăm față de restul statelor europene. Sunt județe în care avem mai puțin de 1 medic la mia de locuitori.

Deficitul major de medici din România nu este o noutate și dacă mai aveam nevoie de o confirmare a acestei situații, iată că statisticile recente ne vin în ajutor: în țara noastră, numărul doctorilor la mia de locuitori este până la de 4 ori mai mic decât media de la nivelul Uniunii Europene. Județe precum Mehedinți, Ialomița, Giurgiu sau Călărași, cu până la 300.000 de locuitori, dispun doar de câte 200 de medici.

Cele mai văduvite specialități, la nivelul întregii țări, sunt: Sănătate Publică și Management Sanitar, cu 64% din posturi vacante, Genetică Medicală – 50% posturi vacante, Epidemiologie – 45%, Neonatologie – 42% iar Medicina de Urgență – 34%. Ca urmare a acestui fapt, pacienții nu au acces la îngrijiri medicale de specialitate în localitățile de origine și astfel starea lor de sănătate se agravează sau ajung să supraaglomereze spitalele cu personal calificat.

Cadrele medicale nu dau năvală în spitalele din orașele mici întrucât consideră că nu au oportunități de dezvoltare personală și profesională și nu dispun de o dotare corespunzătoare pentru a-și putea practica meseria.

Din nefericire statul român investește în educarea viitorilor medici, dar îi pierde în favoarea unor state precum Germania, Franța, Marea Britanie sau Belgia. Acolo, specialiștii noștri aleg să plece întrucât găsesc condiții mult mai bune pentru a profesa.

Conform datelor de anul trecut, începand cu 2007 (anul aderării la Uniunea Europeană), au fost solicitate la Ministerul Sănătății 43.500 de certificate de conformitate (documente necesare pentru a putea practica în alte țări ale Uniunii).

Pentru a preveni astfel de situatii, România are nevoie urgentă de o strategie națională de resurse umane în sănătate. Acest lucru a fost menționat în repetate rânduri și de către Comisia Europeană, în cadrul Recomandărilor Specifice de Țară.

Avem nevoie de condiții decente în spitalele românești, de medici mulțumiți cu salariul primit și care să se poată concentra doar asupra actului medical. Avem nevoie de guvernanți lucizi, capabili să pună interesul național mai presus de cel personal. Avem mare nevoie… de sănătate!

Reporter: Ramona Caba