Boala pariurilor

România este campioană la vicii. După fumat şi băutură, dependenţa de jocurile de noroc le dă mari bătăi de cap specialiştilor. Statisticile arată că în România există peste 150.000 de persoane care şi-au dorit îmbogăţirea rapidă şi au căzut în patima jocurilor de noroc. Din păcate, au existat și cazuri în care unii dintre dependenţi au ajuns să-și pună capăt zilelor.

Cu siguranță că fiecare dintre noi s-a lovit, măcar o dată de nevoia de a risca. De unde și vorba: “Nu riști, nu câștigi”. Adicția de jocuri de noroc afectează intens viața jucătorului și a familiei sale.

Dependența de jocurile de noroc reprezintă una dintre cele mai insidioase boli care apare prin crearea iluziei obținerii unor bani fără prea mult efort, dar care poate duce rapid la ruină financiară. Specialiștii spun că numărul jucatorilor patologici e corelat pozitiv cu numărul în creștere al spațiilor dedicate acestor jocuri.

Potrivit Asociaţiei pentru Prevenirea şi Tratarea Adicţiei, din cei peste un milion şi jumătate de jucători din ţara noastră, 10 procente dezvoltă dependenţa. Cei mai mulţi sunt oameni care îşi găsesc refugiul în poker, pariuri, păcănele sau ruletă. Soluții există, însă. Cei care devin dependenţi au la dispoziţie o linie telefonică gratuită, 0800.800.099, la care pot suna pentru a cere ajutor specializat, dar şi site-ul www.jocresponsabil.ro. Programul este derulat de Asociaţia Organizatorilor de Sloturi şi Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România. Nu uitaţi, atunci când credeţi că nu mai există cale de scăpare, apelaţi la ajutor de specialitate.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Zarif Armanbet