Bisericile și monumentele istorice din nordul Moldovei sunt pe lista destinațiilor alese de turiști

La sute de metri adâncime, printre munții de cristal ai Salinei de la Târgu Ocna, ni se dezvăluie singura biserică din Europa, realizată, aproape integral din sare și amplasată la o adâncime de peste 200 de metri. Tradiția spune că Biserica Sfânta Varvara a fost construită pentru minerii care veneau aici să se roage, chiar cu prețul vieții unora dintre muncitori. Preoții slujesc doar în Noaptea de Înviere și la ocazii speciale, iar slujbele au o rezonanță emoționantă datorită arhitecturii.

O altă ctitorie deosebită este amplasată în inima munților Măgura din stațiunea Târgu Ocnei, la peste 500 de metri înălțime.Tradiția locală spune că este unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult, ce datează încă de pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Bătrânul schit a dăinuit peste vremurile grele din secolul al 18-lea, Revoluției din 1821 și luptelor sângeroase de pe Cosna si Ciresoaia și se consideră o minune că a scăpat nevătămat de obuzele otomane.

Istoria se impletește armonios în această zonă, unde se află și Monumentul Eroilor căzuți în luptele din 1916 -1919. Vestigiul este unic în România, atât prin aplasament, cât și din punct de vedere arhitectural. Edificiul din piatră cioplită cu o înălțime de 22 de metri oferă din turn, o priveliște care îți taie respirația. Fiecare încăpere adăpostește o filă din istoria românilor.

Uniformele și armamanetul cu care au intrat în luptă, memorii emoționante de război dar și medalii și decorațiuni militare ale celor care și-au dat viața pentru patrie, toate își au locul în muzeul din clădirea de piatră. Turiștii care au pășit prin aceste locuri spun că cele trei repere, ar trebui, în mod cert, să se afle pe lista locurilor spectaculoase de văzut în România.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu